Biroul Asociat de Avocați ”Casian, Iovu & Partenerii” a fost înființat în anul 2002. Echipa noastră este formată din avocați cu o bogată experiență în domeniul juridic de mai bine de patruzeci ani. Cu excelente abilități profesionale, avocații noștri oferă servicii de avocatură complete în toate domeniile dreptului, îndreptați de a răspunde nevoilor clienților noștri prin oferirea de soluții legale bazate pe încredere, confidențialitate și profesionalism. Oferim asistență juridică calificată în domeniul apărării drepturilor și libertăților omului, dreptului penal, dreptului civil, dreptului familiei, dreptului comercial, proprietate intelectuală, industrială, dreptului administrativ, dreptului muncii, dreptului fiscal pentru clienții din mediul de afaceri, persoanelor fizice și juridice, instituțiilor statului, organizațiilor non-guvernamentale, atât din Republica Moldova, cât și din străinătate. Serviciile juridice sunt oferite sub formă de consultanţă juridică verbală, scrisă sau online, expertiză juridică, elaborare de acte juridice, redactare de acțiuni și acte de procedură, apărare în cadrul cauzelor penale, asistența în procedurile de soluționare a diferendelor (negociere, conciliere), reprezentarea intereselor și apărarea drepturilor/libertăților în fața instanțelor de judecată, organelor de drept, instituțiilor naționale și internaționale.
Consultanţa juridică generală este adresată persoanelor fizice și juridice cu orice formă organizatorico-juridică, care poate fi oferită în mod verbal, scris sau online și constă în:
Biroul asociat de avocați ”Casian, Iovu & Partenerii” oferă asistenţă juridică în procesul penal persoanelor fizice şi juridice, indiferent de complexitatea cazurilor preluate și calitatea deţinută în dosar, respectiv bănuit, învinuit, inculpat, parte civilmente responsabilă, parte vătămată sau civilă. De la înființare şi până în prezent, echipa noastră de avocați a fost antrenată în dosare penale cu diferite grade de complexitate și de rezonanță. În asigurarea dreptului la apărare avocații noștri acționează cu profesionalism și diligență în formularea unei strategii de apărare cât mai eficiente și corecte. Asistența juridică acoperă toate fazele procesului penal, de la urmărire penală, la judecarea cauzei în fond, în căile ordinare şi extraordinare de atac şi executare, inclusiv în proceduri ce implică măsuri preventive și asiguratorii.
Biroul asociat de avocați ”Casian, Iovu & Partenerii” oferă asistenţă juridică privind valorificarea și apărarea drepturilor și intereselor legitime născute din raporturile de drept civil, regimul proprietății, nulității actelor juridice, contracte, obligatii, garantii, raspunderea civila delictuala, drepturi locative, proprietate imobiliara, succesiuni etc. Experiența în domeniu ne permite să găsim soluții optime pentru părți în reglementarea litigiilor pe diferite domenii în materie de drept civil. Asistența juridică constă în întocmirea și redactarea cererilor de chemare în judecată, cererilor de apel și recurs, a tranzacțiilor, notificărilor și alte acte cu caracter juridic. De asemenea, acordăm asistență juridică și reprezentare în instanțele de judecată în fața organelor de drept public, administrațiilor publice și notarului public, precum și în procedurile de executare a hotărârilor judecătorești pe diverse probleme de drept civil.
Biroul nostru de avocați dispune de experienţa necesară în soluţionarea oricăror tipuri de litigii administrative născute între o autoritate publică și o persoană fizică sau juridică. În acest sens, echipa noastră de avocați acordă asistență juridică persoanelor care se consideră vatamate în drepturi ori interese legitime de către o autoritate publica printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea în termenul legal al unei cereri. Oferim consultanţă juridică în ceea ce priveşte raportul petiționarului cu autorităţile publice, în redactarea şi înaintarea oricăror cereri și petiții către autorităţile publice, asistarea juridică și reprezentarea în contestarea deciziilor autorităţilor publice în etapa extrajudiciară, precum şi în faţa instanţelor judecătoreşti.
Republica Moldova a ratificat Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale în anul 1997, care oferă cetățenilor statelor membre ale Consiliului Europei dreptul de a se adresa Curții Europene a Drepturilor Omului cu plângeri individuale atunci când statele încalcă drepturile prevazute în Convenție. Biroul nostru de avocați dispune de potențialul intelectual necesar pentru a apăra conform standartelor internaționale o cauză în toate fazele procedurilor CEDO, începând cu redactarea documentelor necesare pentru sesizarea Curții Europene pînă la executarea Hotărârii CEDO de către statul Republica Moldova.
Biroul de avocați oferă asistență juridică și consultanță în domeniu dreptului comercial și al afacerilor la cel mai înalt nivel profesional oferind soluții viabile bazate pe cunoașterea practicii și legislației în domeniu. Echipa noastră de avocați are o vastă experiență în a acorda asistență juridică cu privire:
Serviciile oferite în dreptul muncii pe care Biroul de avocați sunt atât pentru angajatori, cât și pentru angajați. Serviciile juridice în materia relaţiilor de muncă oferite de echipa de avocaţi cuprind:
Problemele legate de dreptul familiei afectează adesea chestiuni personale importante, care implică nu doar chestiuni legale, dar și evenimente care schimbă viața. Echipa de avocați din cadrul biroului nostru vă va reprezenta interesele și va acorda asistență juridică într-un mod profesionist și obiectiv pentru a obține cele mai bune rezultate în următoarele domenii:
Echipa noastră de avocați acordă consultanță, reprezentare și asistență juridică tuturor celor care au nevoie de sprijin în vederea exploatării și protejării drepturilor de autor, cât și a mărcii comerciale sau a inovațiilor. Practica noastră semnificativă include consultanţă juridică privind: